sâmbătă, 5 ianuarie 2008

Impotenţă

Un lucru mă pune pe gânduri asupra rasei umane , şi anume care din atribute îl caracterizează mai intens pe om : cretin , idiot , imbecil , tâmpit, dobitoc...şamd. E greu de găsit o caracteristică ce i-ar putea aduna toate calităţile grandioase. Îmi vine să-mi plâng de milă că fac parte din specia humanoidelor. Precum mi-e milă de mândria cu care noi toţi ne privim aşa zisă inteligenţă superioară când de fapt suntem doar nişte mumii ce ţinem murături în cutia craniană.
Mi-e scârbă de personalităţile infatuate ce ni le impunem asupra celor mai sfrijiţi. Suntem penibili prin ceea ce figurăm şi stupizi prin ceea ce ne dorim a fi. Incapabili de a găsi adevarul , frumuseţea, fericirea, ne decorăm atotştiutori în faţa celor ingenui.
Suntem toţi o apă şi-un pământ. Nimic nu ne individualizează, nimic nu ne diferă, nimic nu ne înlătură citadinului. Suntem un morman de oase, adunaţi împreună, un troian de organe inutile.
Oare unicitatea pe care încercăm să o dobândim e atât de veridică pe cât ne-o imaginăm acum că e? Suntem naivi prin modul de a gândi, preeminenţi prin felul în care acţionăm şi slabi în a iubi. Nu excelăm în nimic dar ne place perfecţiunea, o căutăm, facem pretenţii, strâmbăm din nas la orice pas, ne ridicăm ciufurile când nu găsim imposibilul, fără a ne da seama că ceea ce căutăm, e ceea ce gândim. Perfecţiunea ne-o creeam, normalitatea e a noastră nu a celorlalţi. Fiecare îşi deţine propria realitate construită exact pe placul său...însă totul atârnă de dârzenia fiecăruia în a fi creatori.
Nimic nu ne opreşte în a depăşi limitele teluricului. Suntem deschişi necuprinsului. Ce fiinţe neînsemnate suntem!...Mi-e milă de netrebnicia de care dăm dovadă. Mă dezgustă slăbiciunea oamenilor...
Suntem penibili...