joi, 20 decembrie 2007

Amintiri confuze

Cu aripi de plumb
mă chinui să zbor să ating eternitatea
ce e dincolo de superficialitatea pământului...
Mă lupt cu nori de suferinţă şi amintiri...
Aripile îngreunate
mă împiedică să ajung la tine...
Mi-e greu să lupt cu veşnicia dragostei
căci inima mi-e grea...
Mi-e îngreunată de dorul şi iubirea ce o am pentru tine.

miercuri, 19 decembrie 2007

Răneşti...doare...

Iubeşti să mă răneşti...Îţi iubeşti răzbunarea hidă ce o porţi împotriva mea...Ghimpii ce îi arunci spre mine îi idolatrizezi pentru suferinţa apăsătoare ce mi-o provoacă...Ghilotinele cuvintelor grele îmi taie respiraţia de cianură...Încerc să scap din cuşca durerii în care mă ţii captivă dar iubirea ta mă ţine legată de pilonii mari ce mă înconjoară înfiorători...Mă sperii de propria mea umbră şi rămân cu speranţa că întreg calvarul în care sunt acum se va sfârşi imediat ce mediocritatea suferinţei mele te va lăsa indiferent...Cu săgeti de venin încerci să îmi omori dragostea ce ţi-o port, însă otrava nu îşi face efectul morbid asupra mea...Căci te iubesc prea mult ca să mai simt altceva...
Tăişuri fine de cuvinte îmi ating trupul iar sângele zvâcneşte prin vene ţâşnind înfierbântat prin rănile provocate...Privesc în globurile oculare negre ce urmăresc macabrul rit ce îl susţii şi nu văd decât sete de lacrimi seci...Patima chinurilor groaznice ce zace în tine o simt în fiecare clipă...
Fiecare greşeală o plătesc înzecit acum...Şi totuşi nu regret...Am rămas cu amintiri cristalizate în suflet...cu imagini ale mirajului în care mă transpuneai la fiecare atingere şi mângâiere de-a ta...Acum ghimpii trandafirilor albi murdăriti de timpul sfâşietor mă ucid cu fiecare privire taciturnă...
Mi-e frică de tristeţea cuştii în care mă aflu captivă...Mi-e frică de zâmbetul tău ironic şi vorbele de gheaţă...Mi-e frică de superficialitatea ochilor goi cu care te uiţi timid la mine...
Of, Doamne cât de mult îmi doresc moartea dulce...Amorul cavoului ei mă va face fericită că am scăpat de oboseala coşmarului în care mă aflu...

duminică, 16 decembrie 2007

Cuvinte

Prea multe uneori....dar poate prea puţine
Ascund lacrimi, suferinţă si suspine,
Cuvintele îmbracă ecoul amintirilor plăcute
Şi tot ce mai aud e suspinul florilor tăcute.

Toamna zâmbeşte cu lacrimi pe chipul meu trist
Iar mintea-mi zace neajutorată în abis,
Tăcerea aduce nori din umbra amintirii
Si revăd cu paşi înceţi clipa despărţirii.

Caut tăcerea sufletului mut ...caut liniştea uitării
Şi încerc să nu privesc defectele schimbării,
Cuvinte trec pe lângă mine fără sens
Nu pot să le gasesc un limpede-nţeles.

Doar violetul unui amurg cu tine
Îmi stă întipărit clar pe retine.
Căci vreau o primă îmbrăţişare să o simt
Şi nu mai vreau cuvinte-n infinit.

Vreau doar speranţe să îmi pui pe buze,
Să simt iubirea ce îşi cere scuze
Printr-un sărut ce va dura la nesfârşit,
Fără să simt amorul tău morbid.

Căci nu mai vreau iubire din consoane
Şi-o dragoste formată din vocale,
Vreau sentimentul alb al inocenţei
Ce roade floarea pură a tinereţii.

Inima-mi bate în silabe când mă gândesc la tine
Şi iarăşi mă înnec în lacrimi tulburi şi suspine,
Căci eu te vreau aici şi să mă strângi în braţe
Să îmi şopteşti continuu, dulci şi frumoase şoapte.





Frenţescu Carmen-Alina (Akaba) şi Florea Liviu (UnLoved`)

vineri, 14 decembrie 2007

Visul obscur al iubirii...

Plutesc cu aripi colorate de întunericul înspăimântator de alb... Mi-e frică de abisul realitaţii ce mă înconjoară la fiecare pas lent ce îl grabesc... Inconştient mă urc spre iubire în prăpastia de amintiri...Un gând zadarnic şi pierdut mă bântuie şi instalează în mine regretele dorinţelor neîmplinite...O cascadă de memorii îmi cad în mintea putredă...
Nostalgic privesc spre toamna de flori ce înmugureşte în inima de piatra...Încerc să înlătur nemulţumirile viermilor înaripaţi ce rod carnea cu poftă...apetitul lor îmi provoacă greaţă...Ochii universului plapând ca un monstru mă cheamă surâzând...Mă duc spre obscuritate fără să mă asigur de pericolul oniric ce mă aşteaptă...Închid pleoapele şi misc picioarele constant de inconstient...Încerc să îmi înţeleg mişcările tremurânde...Imaginea apocaliptică a florilor ce înfloresc mă îngrozeşte cu sentimente de iubire...Mă pierd în paradisul de sânge ce inconştientul meu sadic îl creează...Mă uit spre lumină si văd doar raze vagi de întuneric...Faclii de lacrimi se rup din tăcerea adâncă a sufletului...Ca într-un sicriu simţirea îmi amorţeşte şi lupt cu raţiunea gândului magistral...Spre infinit adie un nor de viori ce cantă melodii voios de sinistre...
Mă chinui să trec dincolo de trăirile înceţoşate de amintiri jucăuşe pline de tristeţe şi iubire...Mă zbat să ies din cuşca de aur în care sunt captivă a libertaţii frustant de poluantă pentru propriul meu suflet...Mă pregătesc să ies din ceaţa de cristal îngheţat al trecutului...Zgârâi peretele cuştii cu unghii de lacrimi...şi uit durerea lanţurilor ce mă strâng ca o cingătoare de gânduri şi suflet...Cu sentimente de dragoste înaintez spre răsăritul viitorului înnegrit de pierderi...Mă uit iar pe geamul aburit de trecerea timpului spre fântâna de marmură ce mi-a înnecat întunecatele gânduri...Depresiv şi duios mă îndrept spre ieşirea din iadul interior spre libertatea captivă de afară...Nu gândesc nesfârşitul....Îl simt...Mă înţeapă...Provoacă dureri monstruos de dulci...
Arunc abisul trecutului în cuşcă şi privesc spre răsăritul înfricoşător...O frică nebună de frumos mă cuprinde...o frică a imaginilor parcurse de vreme...o frică a clepsidrei timpului ce se va scurge fără încetare lasând iarăşi în urmă regrete...
Singură...pierdută pe valuri de amintiri...încerc să retrăiesc în vis trecutul...încerc să capăt din ele forţa şi curajul să continui drumul în neantul trist al singurătaţii...plutesc pe lacrimi de suferinţă spre întunericul viitorului nesigur...